ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s.f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghiţitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două ţevi, două burlane etc., a unui ştift care intră în locaşul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură.

ÎMBUCĂTÚRĂ s. gură, înghiţitură, muşcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) buşcă. (O ~ de pâine.)

îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri

ÎMBUCĂTÚR//Ă ~i f. 1) Cantitate dintr-un aliment care poate fi îmbucată dintr-o singură dată. 2) Loc unde se îmbucă două piese. /a îmbuca + suf. ~ătură