ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniţi, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniş. 2. Fig. (Despre ochi) Care nu mai distinge bine obiectele; (despre vedere) lipsit de claritate; înceţoşat. [Pr.: -pă-ien-. – Var.: (reg.) împăinjenít, -ă, împăinjinít, -ă adj.] – V. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENÍT adj. înceţoşat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~ţi; privire ~.)

ÎMPĂIENJENÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎMPĂIENJENI şi A SE ÎMPĂIENJENI. 2) (despre ochi, privire etc.) Care vădeşte lipsă de luciditate; neguros; tulbure; ceţos. /v. a împăienjeni