ÎMPĂRŢÍRE, împărţiri, s.f. Acţiunea de a (se) împărţi şi rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operaţie prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. V. împărţi.

Împărţire ≠ înmulţire

ÎMPĂRŢÍRE s. 1. împărţeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, îmbucătăţire, secţionare, segmen-tare, tăiat, tăiere, (rar) segmentaţie. (~ unui întreg.) 3. v. descompunere. 4. despărţire, divi-ziune. (~ în capitole a unei cărţi.) 5. v. atribuire. 6. v. distribuire. 7. v. aranjare.

împărţíre s. f., g.-d. art. împărţírii; pl. împărţíri

ÎMPĂRŢÍR//E ~i f. 1) v. A ÎMPĂRŢI. 2) (în opoziţie cu înmulţire) Operaţie aritmetică prin care se stabileşte de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărţi

ÎMPĂRŢÍRE, (operaţie aritmetică) 1. Operaţie inversă înmulţirii, cu limitări -împărţitor nul, cât fracţionar- 2. (definiţie derivată) Se dau două numere (un deîmpărţit şi un împărţitor) şi se cere un al treilea, numit cât, astfel ca deîmpărţitul să fie faţă de cât precum împărţitorul este faţă de unitate. sursă: Ion Ionescu de la Brazi