ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s.f. 1. Acţiunea de a împuternici şi rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍRE s. v. fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdră-venire, reconfortare, refacere, resta-bilire, tonificare.

ÎMPUTERNICÍRE s. 1. v. delegaţie. 2. autorizaţie, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. în-vestire, învestitură. (A primit ~.) 4. drept, putere, (înv.) tărie. (Are ~ deplină pentru ...)

împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri

ÎMPUTERNICÍR//E ~i f. 1) v. A ÎMPUTERNICI. 2) jur. Act prin care cineva este împuternicit să realizeze o acţiune. A primit ~ specială. /v. a împuternici