ÎNĂLŢĂTÓR, -OÁRE, înălţători, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care înalţă; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S.n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puşti, la mitraliere şi la tunuri, care permite să se dea ţevii înclinarea necesară pentru a lovi ţinta. – Înălţa + suf. -ător.

Înălţător ≠ înjositor

înălţătór adj. m., pl. înălţătóri; f. sg. şi pl. înălţătoáre

înălţătór s. n., pl. înălţătoáre

ÎNĂLŢĂT//ÓR² ~oáre n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a înălţa + suf. ~ător

ÎNĂLŢĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care înalţă. 2) fig. Care creează omului o stare morală sau psihică superioară; care înnobilează sufletul. Poezie ~oare. Scopuri ~oare. /a înălţa + suf. ~ător

/inaltator a parti din spate,a unei incaltamintişau obiect cu penita ce foloseste cerneala ,direct din calimara pentru scris.