ÎNŞELĂTORÍE, înşelătorii, s.f. Faptă a celui care înşală; înşelăciune. – Înşelător + suf. -ie.

ÎNŞELĂTORÍE s. 1. v. înşelare. 2. v. escrocherie. 3. înşelăciune, (rar) mistificare, (înv. şi reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înşelăciu-ne, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)

înşelătoríe s. f., art. înşelătoría, g.-d. art. înşelătoríei; pl. înşelătoríi, art. înşelătoríile

ÎNŞELĂTORÍ//E ~i f. 1) v. A ÎNŞELA. 2) Vorbă sau faptă a celui care înşală. /înşelător + suf. ~ie