ÎNŞELÁRE s.f. Acţiunea de a (se) înşela şi rezultatul ei; înşelăciune; iluzie. – V. înşela.

ÎNŞELÁRE s. v. înşeuare.

ÎNŞELÁRE s. 1. ademenire, amăgire, înşelăciune, înşelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trişare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. şi Ban.) celşag, celuială, celuire, (Munt.) mâgliseală, mâglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pin-geluială, pingeluire. (~ cuiva cu vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soţiei.) 3. v. escrocare.

înşeláre s. f.. g.-d. art. înşelării; pl. înşelări