ÎNŢELEPCIÚNE s.f. Capacitate superioară de înţelegere şi de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudenţă, moderaţie determinată de experienţă; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, onis.

ÎNŢELEPCIÚNE s. 1. (latinism rar) sapienţă, (înv.) înţelepţie, mândrie, mândroste, preamândrie. (~ lui era vestită.) 2. filozofie. (Din ~ poporului român.) 3. chibzuială.

înţelepciúne s. f., g.-d. art. înţelepciúnii

ÎNŢELEPCIÚN//E ~i f. 1) Facultatea de a înţelege şi de a judeca adânc lucrurile. 2) Judecată cumpănită; chibzuială. ♢ Cu ~ cumpătat. [G.-D. înţelepciunii] /<lat. intellectio, ~onis