ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s.f. Acţiunea de a (se) încăiera şi rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

ÎNCĂIERÁRE s. 1. v. bătaie. 2. harţă, hărţuială, hărţuire. (O ~ în joacă.) 3. încleştare. (~ lor la luptă.) 4. înfruntare, (înv. şi reg.) război, (fig.) ciocnire. (~ între unităţi armate duşmane.)

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierării, pl. încăierări

ÎNCĂIER//ÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCĂIERA şi A SE ÎNCĂIERA. 2) Bătaie îndârjită între două sau mai multe persoane. ~ între tabere duşmane. /v. a (se) încăiera