ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. şi tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. şi: încovoiez] – Cf. sl. k o v a t i „a făuri“.

A (se) încovoia ≠ a (se) îndrepta

A încovoia ≠ a descovoia, a dezdoi

A se încovoia ≠ a se dezdoi

ÎNCOVOIÁ vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. şi reg.) a (se) încujba, a (se) scovârda. (A ~ o bară metalică.) 2. v. apleca. 3. a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 4. v. gârbovi. 5. a se coroia. (I s-a ~ de tot nasul.) 6. v. încovriga.

încovoiá vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. încovói, 3 sg. şi pl. încovoáie, 1 pl. încovoiém; ger. încovoínd

A ÎNCOVOIÁ încovói tranz. A face să se încovoaie; a coroia; a arcui; a cambra; a curba. Vântul încovoaie copacii. /cf. sl. kovati

A SE ÎNCOVOIÁ mă încovói intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se îndoi; a se curba. ♢ A i ~ spinarea a se gârbovi. /cf. sl. kovati