ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reţine pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

A încuia ≠ a descuia

ÎNCUIÁ vb. v. constipa.

ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la uşă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)

încuiá vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. încúi, 3 sg. şi pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd

A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipaţie; a se constipa. /<lat. incuneare

A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (uşa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (fiinţe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare