ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni“ < sl.).

A îndrăzni ≠ a se jena, a se ruşina, a se sfii, a (se) teme

ÎNDRĂZNÍ vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeţi, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbuteşte.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.

îndrăzní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndrăzneáscă

A ÎNDRĂZN//Í ~ésc intranz. (urmat mai ales de o propoziţie complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~eşte, nu izbuteşte. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti