INDURÁ, pers. 3. indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre ţesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimţi, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 şi după fr. endurer).

ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. şi reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiţi. (Câte n-a ~ !) 2. v. ispăşi. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el şi l-a iertat.)

indurá vb., ind. prez. 3 sg. indureáză

îndurá vb., ind. prez. 1 sg. îndúr, 3 sg. şi pl. îndúră, perf. s. 1 sg. îndurái

A SE ÎNDURÁ mă îndúr intranz. 1) A-şi manifesta mărinimia; a da dovadă de bunătate, de milă. 2) (la forma negativă) A nu-şi putea impune. 3) rar A cădea de acord cu sine însuşi; a-şi face o concesie. /<lat. indurare

A ÎNDURÁ îndúr tranz. (suferinţe, greutăţi, dureri etc.) A răbda simţind inutilitatea protestului. /<lat. indurare

INDURÁ vb. I. refl. (Med.; despre ţesuturi) A se întări. [< fr. indurer].