ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de puşcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

ÎNIERBÁ vb. v. spânzui.

înierbá vb. (sil. -ier-), ind. prez. 1 sg. înierbéz, 3 sg. şi pl. înierbeáză

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peştilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de puşcă sub un zid pentru a exploda; a mina.