ÎNRĂUTĂŢÍ, înrăutăţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

A (se) înrăutăţi ≠ a (se) ameliora, a (se) îmbunătăţi, a (se) remedia

ÎNRĂUTĂŢÍ vb. 1. (fig.) a se strica, (fam. fig.) a se zbârli. (Vremea s-a ~.) 2. v. agrava. 3. a (se) agrava, a (se) îngreuia. (Situaţia infractorului s-a ~.) 4. (fig.) a se deteriora, a (se) înăspri. (Relaţiile dintre ei s-au ~.)

înrăutăţí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrăutăţésc, imperf. 3 sg. înrăutăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrăutăţeáscă

A SE ÎNRĂUTĂŢ//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre stări de lucruri, situaţii) A deveni mai rău, mai grav; a se complica; a se agrava; a se înăspri. /în + răutate

A ÎNRĂUTĂŢ//Í ~ésc tranz. A face să se înrăutăţească; a complica; a agrava; a înăspri. /în + răutate