ÎNTEŢÍ, înteţesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violenţă, cu frecvenţă crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistenţe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

A (se) înteţi ≠ a (se) linişti, a (se) micşora, a slăbi, a (se) tempera

ÎNTEŢÍ vb. 1. v. aţâţa. 2. v. intensifica. 3. v. iuţi. 4. v. îndârji. 5. a se îndârji, a se înverşuna, (fig.) a se ascuţi. (Disputa s-a ~.) 6. a (se) intensifica, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (Confrun-tarea dintre ei s-a ~.)

înteţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înteţésc, imperf. 3 sg. înteţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înteţeáscă

A SE ÎNTEŢ//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre ploaie, vânt etc.) A deveni mai puternic; a creşte în intensitate; a se întări. Vântul s-a ~it. /<lat. intitiare

A ÎNTEŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să se înteţească. 2) A deranja din ce în ce mai des; a nu slăbi. ~ pe cineva cu vizitele. 3) rar A ataca energic. ~ duşmanul din toate părţile. 4) fig. (despre sentimente, senzaţii) A cuprinde cu putere. /<lat. intitiare