ÎNVĂŢĂTURĂ, (1, 4) învăţături, s.f. 1. Sistem de îndrumări teoretice şi practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoştinţe, cultură; erudiţie, înţelepciune. 3. Pregătire, studiu, şcoală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experienţă practică sau pregătire teoretică; învăţământ, povaţă, sfat. ♦ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învăţătură = a-i servi ca experienţă pentru a nu mai greşi. – Învăţa + suf. -ătură.

ÎNVĂŢĂTÚRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, deprindere, disciplină, dispoziţie, dojană, dojenire, hotărâre, imputare, materie, morală, mustrare, obicei, obiect, obişnuinţă, observaţie, ordin, poruncă, reproş.

ÎNVĂŢĂTÚRĂ s. 1. v. învăţământ. 2. studiu, şcoală. (A plecat la ~.) 3. învăţare, studiu, (înv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultură, cunoştinţe (pl.), instrucţie, pregătire, studii (pl.), (înv. şi pop.) slovă, (înv. şi reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Om cu ~.) 5. v. ştiinţă. 6. doctrină, sistem, teorie. (~ economică; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pildă. 9. concluzie, învăţăminte (pl.), (fig.) lecţie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morală. 11. v. precept. 12. v. parabolă.

învăţătúră s. f., g.-d. art. învăţătúrii; (principii, poveţe) pl. învăţătúri

ÎNVĂŢĂTÚR//Ă ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice şi a îndrumărilor practice într-un domeniu de activitate; doctrină. 2) Ansamblu de cunoştinţe acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunoştinţelor într-o instituţie de învăţământ. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusă din practica vieţii sociale sau individuale; învăţământ; lecţie. ♢ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povaţă pentru a se feri de greşeli. [G.-D. învăţăturii] /a învăţa + suf. ~ătură

1.invatatura,2.obiect cu foi din care iei informatii,poze,etc.