ŞPAN¹, şpani, s.m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deţinea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) şef administrativ al unui ţinut. 2. (Înv. şi reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

ŞPAN², şpanuri, s.n. 1. Aşchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac şindrile sau doage. – Din germ. Span.

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i creşte (aproape) deloc barbă şi mustaţă. Faţă spână. Om spân. ♢ (Substantivat, m.) Spânul vrea sa-ţi răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbaţi sau despre faţa lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă şi de mustăţi. – Lat. *spanus.

ŞPAN s. v. administrator, intendent.

ŞPAN s. (IND.) v. aşchie.

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

şpan (titlu nobiliar) s. m., pl. şpani

şpan (tehn.) s. n., pl. şpánuri

SPÂN ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre bărbaţi) Căruia nu-i creşte barbă şi mustăţi. /<lat. spanus

ŞPAN ~uri n. 1) Aşchie desprinsă în procesul prelucrării metalelor la strung sau la freză. 2) Despicătură din trunchiul unui copac din care se fac doage sau şindrilă. /<germ. Span

ŞPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ţinut. Cine va ţine vrăji, aceia să să de şpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AŞEZĂMÎNTURILE. Din mila... şpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei şpan, adecă nemiş, cum dzic leşii şlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: işpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. ş l e a h t i c.

span s.n. (înv.) veche unitate de măsură pentru lungime; palmă.

şpan, şpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deţinea acest titlu; stăpânitor al unui ţinut. 2. (înv. şi reg.) administrator, intendent al unui ţinut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.