STAMPILÁ vb. I v. ştampila.

STAMPÍLĂ s.f. v. ştampilă.

ŞTAMPILÁ, ştampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ştampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ştampilă.

ŞTAMPÍLĂ, ştampile, s.f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripţie sau o emblemă, cu care se ştampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripţie sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta provenienţa sau apartenenţa etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s.f.] – Din fr. estampille. Cf. it. s t a m p i g l i a.

ŞTAMPÍLĂ s. pecete, sigiliu, (înv. şi reg.) pecetlar, (reg.) biag, ştempel, ţil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)

ŞTAMPILÁ vb. a pecetlui, (livr.) a oblitera, (înv. şi reg.) a ştemplui. (A ~ un act.)

ştampilá vb., ind. prez. 1 sg. ştampiléz, 3 sg. şi pl. ştampileáză

ştampílă s. f., g.-d. art. ştampílei; pl. ştampíle

A ŞTAMPIL//Á ~éz tranz. (acte, scrisori, semnături etc.) A autentifica prin aplicarea unei ştampile; a pecetlui. ~ un act. /<fr. estampiller

ŞTAMPÍL//Ă ~e f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme şi inscripţii, care se aplică pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfă sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta provenienţa sau apartenenţă); marcă. [G.-D. ştampilei] /<fr. estampille

ŞTAMPILÁ vb. I. tr. A pune o ştampilă. [Var. stampila vb. I. / < it. stampigliare, cf. fr. estampiller].

ŞTAMPÍLĂ s.f. 1. Piesă fixată pe un mâner şi purtând gravat un semn, o inscripţie sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta provenienţa, apartenenţa etc.; marcă. [Var. stampilă s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

STAMPILÁ vb. I. v. ştampila.

STAMPÍLĂ s.f. v. ştampilă.