ŞTÉVIE, ştevii, s.f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietăţile ei astringente şi depurative (Rumex patientia). ♢ Compus: ştevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescenţe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

ŞTÉVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrişul calului, (reg.) urzica-raţei. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raţei. 3. (Rumex conglomeratus) măcrişul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestăţea, hrenuţ, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriş de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Ace-tosa pratensis) măcriş. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalţ.

ştévie s. f. (sil. -vi-e), art. ştévia (sil. -vi-a), g.-d. art. ştéviei; pl. ştévii, art. ştéviile (sil. -vi-i-)

ŞTÉVI//E ~i f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru frunzele mari, comestibile, folosită şi în scopuri medicinale. [Art. ştevia; G.-D. şteviei; Sil. -vi-e] /<sl. stavi, bulg. štava