ŞTIRBÍ, ştirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-şi pierde dinţii, a deveni ştirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie şi alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăişului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ♢ Tranz. Am ştirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din ştirb.

ŞTIRBÍ vb. v. abate, călca, contraveni, dimi-nua, încălca, nesocoti, scădea, viola.

ŞTIRBÍ vb. 1. (reg.) a (se) ştirboci. (E bătrân, a ~ tare.) 2. a (se) ciobi, a (se) ciocni. (S-a ~ un pahar din serviciu.) 3. a (se) toci. (Cuţitul s-a ~.)

ştirbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştirbésc, imperf. 3 sg. ştirbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ştirbeáscă

A Ştirb//Í ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-şi pierde unul sau mai mulţi dinţi; a deveni ştirb. 2. tranz. 1) A face să se ştir-bească. 2) (onoarea, reputaţia, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din ştirb

A SE ŞTIRB//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre vase, unelte de tăiat etc.) A-şi pierde o parte din margine; a deveni ştirb. /Din ştirb