ŢINTÁT, -Ă, ţintaţi, -te, adj. 1. Împodobit cu ţinte (I 1); ţintuit, ţintelat. 2. Fig. (Reg.; despre animale) Care are o pată albă în frunte. – Ţintă + suf. -at.

ŢINTÁT adj. 1. ţintuit, (reg.) ţintelat. (Chimir ~.) 2. (rar) stelat. (Boi ~.)

ţintát adj. m., pl. ţintáţi; f. sg. ţintátă, pl. ţintáte

ŢINTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este împodobit cu ţinte. 2) fig. (despre animale) Care are o pată albă în frunte. /ţintă + suf. ~at