ŢIPÁT, -Ă, ţipaţi, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare şi ascuţit; strident. – V. ţipa¹.

ŢÍPĂT, ţipete, s.n. Strigăt ascuţit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: ţípet s.n.] – Ţipa¹ + suf. -ăt.

Ţipăt ≠ şoaptă, tăcere

ŢÍPĂT s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. chiot.

ţípăt s. n., pl. ţípete

ŢÍP//ĂT ~ete n. Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuţit. /a ţipa + suf. ~ăt