BĂRBÍE, bărbii, s.f. 1. Parte a feţei formată de proeminenţa maxilarului inferior; barbă. ♢ Bărbie dublă = guşa de sub bărbie la persoanele grase. 2. Parte cărnoasă care atârnă sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele două lame roşii, cărnoase, care atârnă de o parte şi de alta sub ciocul găinilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijină bărbia (1) violonistului. – Barbă + suf. -ie.

BĂRBÍE s. (ANAT.) 1. barbă. (Are o ~ proeminentă.) 2. v. guşă.

BĂRBÍE s. v. bavetă, baveţică, bărbiţă.

bărbíe s. f., art. bărbía, g.-d. art. bărbíei; pl. bărbíi, art. bărbíile

BĂRBÍ//E ~i f. 1) Parte inferioară a feţei aflată sub buza de jos, formând o proeminenţă rotunjită de sub bărbia unor persoane grase; guşă. 2) Parte cărnoasă de sub falca de jos a unor animale sau păsări. ~a cocoşului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit să sprijine bărbia violonistului. [Art. bărbia; G.-D. bărbiei; Sil. -bi-e] /barbă + suf. ~ie

bărbíe (-íi), s.f. – Parte a feţei formată de proeminenţa maxilarului inferior, barbă. Lat. *barbilia (Puşcariu 184; Tiktin; DAR), cf. it. barbiglio, sp. barbilla. Cuvîntul rom. poate fi der. intern. Cuvînt generalizat (ALR, 34). – Der. bărbiţă, s.f. (baveţică).