BUNÍC, bunici, s.m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinţii părinţilor; p. ext. strămoşi. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

BUNÍC s. tată-mare, (pop.) bun, bunel, (înv. şi reg.) moş, (reg.) bât, taică, (Mold. şi Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă, (în limbajul copiilor) tataie.

buníc s. m., pl. buníci

BUNÍ//C ~ci m. 1) (folosit şi drept cuvânt de adresare) Bărbat luat în raport cu nepoţii săi; tatăl tatălui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Părinţii părinţilor. 3) la pl. Persoană care aparţine generaţiilor precedente; strămoş; străbun. /bun + suf. ~ic