CÂNTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, cântăreţi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care cântă cu vocea; artist care are profesiunea de a cânta cu vocea. ♦ Persoană care execută cântările şi citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreţ.

CÂNTĂRÉŢ s. 1. (pop. şi fam.) gurist, (înv.) cântător. (Un mare ~ de operă.) 2. v. dascăl.

CÂNTĂRÉŢ adj. v. cântător.

cântăréţ s. m., pl. cântăréţi

CÂNTĂR//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) m. şi f. 1) Persoană care are darul de a cânta; artist care cântă din gură. ~ de operă. 2) Persoană care cântă viaţa în versuri; poet. 3) (în biserică) Slujitor care citeşte sau cântă anumite pasaje în timpul serviciului divin; dascăl; psalt. /a cânta + suf. ~ăreţ

Cantaret care isi interpreteaza propriile creatii.