CĂLÚGĂR, călugări, s.m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viaţă religios-ascetică şi care trăieşte într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalaţie hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleşteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).

CĂLÚGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

călúgăr s. m., pl. călúgări

CĂLÚGĂR ~i m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru

călúgăr (-ri), s.m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraş, s.m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugăreşte, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s.n. (mulţime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinţei lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s.f. (viaţă de călugăr); călugărime, s.f. (mulţime de călugări); călugărire, s.f. (acţiunea de a se face călugăr); călugărit, s.n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriţă, s.f. (femeie care trăieşte într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriţă, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă“, bg. kalugerica „călugăriţă, nagîţ“, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie“.