CÁDĂ, căzi, s.f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie¹, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; în care se introduc lichidele folosite în diverse operaţii tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuinţat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĩ.

CÁDĂ s. 1. baie, vană, (înv. şi pop.) scăldătoare, (înv. şi reg.) scăldătură, (Mold., Bucov. şi Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. şi Mold.) scaldă, (prin Transilv.) şiroadă. (A intrat în ~ să se îmbăieze.) 2. v. zăcătoare.

cádă s. f., g.-d. art. căzii; pl. căzi

CÁDĂ căzi f. 1) Vas mare pentru îmbăiat; baie. 2) Vas mare din doage, în formă de trunchi de con, în care se strivesc strugurii şi se lasă să fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit în diverse operaţii tehnologice. [G.-D. căzii] /<sl. kadi

cádă (-ắzi), s.f. – Vană, vas mare. – Mr. cadă. Lat. cada, cadus din gr. ϰάδον (Densusianu, Hlr., 13; Puşcariu 250; REW 1456; cf. Diculescu, Elementele, 467), cf. alb. kadë, arag. cado(llo), sp. cadozo. Poate să fi intrat în rom. pe diverse căi, căci cuvîntul gr. a dat şi sl. kadĭ (› bg., sb., cr. kada, mag. kád). Din bg., după Conev 63 (cf. Miklosich, Lexicon, 279).