CATARÁCTĂ, cataracte, s.f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului şi care poate duce la orbire totală sau parţială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta.

CATARÁCTĂ s. v. cascadă.

CATARÁCTĂ s. (MED.) albeaţă, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. şi Transilv.) pohoială. (~ se tratează chirurgical.)

cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte

CATARÁCT//Ă² ~e f. Cădere naturală de apă pe cursul unui fluviu, provocată de o ruptură în pantă; cascadă. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

CATARÁCT//Ă¹ ~e f. Boală de ochi caracterizată prin opacitatea cristalinului şi pierderea (parţială sau totală) a vederii. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

CATARÁCTĂ s.f. I. Cădere de apă pe cursul unui fluviu; complex de cascade mai mici. ♦ Cascadă. II. Boală de ochi caracterizată prin opacifierea cristalinului; (pop.) albeaţă. [< fr. cataracte, cf. lat. cataracta, gr. katarrhaktes – cădere].

CATARÁCTĂ¹ s. f. cascadă (1). (<fr. cataracte, lat. cataracta, gr. kataraktes)

CATARÁCTĂ² s. f. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parţială sau completă; albeaţă. (<fr. cataracte, lat. cataracta)