CAZMÁ, cazmale, s.f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, uşor concavă, cu muchie ascuţită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleţ. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovituri de cazma (1, 2). – Din tc. kazma.

CAZMÁ s. v. hârleţ.

CAZMÁ s. v. târnăcop.

cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále

CAZMÁ ~le f. 1) Unealtă pentru săpat pământul formată dintr-o lamă metalică ascuţită, fixată într-o coadă de lemn; hârleţ. 2) reg. Unealtă pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spargerea rocilor constând dintr-o bară de oţel, ascuţită la un capăt şi lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn; târnăcop. ♢ ~ pneumatică ciocan pneumatic folosit la tăierea cărbunilor; ciocan de abataj. [Art. cazmaua; G.-D. cazmalei] /<turc. kazma

cazmá (-ale), s.f. – 1. Hîrleţ. – 2. Tîrnăcop. – Mr. căzmă. Tc. kazma (Şeineanu, II, 99; Meyer 184; Lokotsch 1145; Ronzevalle 128); cf. ngr. ϰαζμᾶς, ϰασμᾶς, alb. hazmë, bg., sb. kazma.