CRESTĂTÚRĂ, crestături, s.f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte şi obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură.

CRESTĂTÚRĂ s. 1. v. scrijelitură. 2. v. incizie. 3. v. zimţ. 4. v. cioplitură. 5. (fig.) brazdă. (O ~ adâncă în obraz.)

crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri

CRESTĂTÚR//Ă ~i f. 1) Tăietură puţin adâncă făcută pentru a însemna ceva. 2): ~ în lemn meşteşug popular constând în împodobirea obiectelor de lemn cu ornamente prin crestare. /a cresta + suf. ~ătură