CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. şi tranz. (În practicile religiei creştine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăşi, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greşeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ vb. v. împărtăşi.

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. şi pl. cumínecă

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăşi; a se griji. /<lat. comminicare

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioşi, creştini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăşi; a griji. /<lat. comminicare