DOÁGĂ, doage, s.f. 1. Fiecare dintre bucăţile de lemn (puţin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ♢ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ♢ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga.

doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge

DOÁ//GĂ ~ge f. 1) Fiecare din piesele de lemn de formă plată (sau uşor încovoiate), care constituie corpul unor vase (butoaie, ciubere, putini, vedre etc.). ♢ A-i lipsi cuiva o ~ a nu fi în toate minţile; a fi smintit. 2) Caracter straniu, sucit. ♢ A cădea în ~ga cuiva a ajunge în mintea cuiva; a deveni straniu ca cineva. A lăsa pe (cineva) în ~ga lui a lăsa (pe cineva) să-şi facă toanele. [Sil. doa-gă] /<lat. doga