FÂŞÂÍ, fấşâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mişcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mişcării unei ţesături de mătase etc. [Var.: fâşăí, fâşií vb. IV] – Fâş¹ + suf. -âi.

FÂŞĂÍ vb. IV v. fâşâi.

FÂSÂÍ, fấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gaze) A produce un zgomot şuierător şi surd la ieşirea cu presiune printr-un orificiu strâmt. 2. (Despre unele fiinţe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete şuierătoare. Gâscanul fâsâie. [Var.: fâsăí vb. IV] – Fâs + suf. -âi.

FÂSĂÍ vb. IV v. fâsâi.

FÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

fâsâí vb., ind. şi conj. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâiá

fâşâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. fâşâie, imperf. 3 sg. fâşâiá

A FÂŞÂÍ pers. 3 fâşie intranz. (despre frunze, hârtie, ţesături uşoare etc.). A produce un zgomot uşor; a face „fâş-fâş“. /fâş + suf. ~âi

A FÂSÂÍ fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieşite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot şuierător şi înăbuşit; a face „fâs“; a sfârâi. 2) (despre fiinţe) A produce sunete şuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi