LOCÁŞ, locaşuri, s.n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuinţă. ♢ Locaş sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ♢ Expr. (pop.) A da cuiva locaş = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spaţiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáş s.n.] – Din magh. lakás (după loc).

LOCÁŞ s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

LOCÁŞ s. v. cleşte.

locáş s. n., pl. locáşuri

LOCÁŞ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuinţă. ♢ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás