MESERÍE, meserii, s.f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare şi prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operaţii de transformare şi de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriaşului; calificarea profesională a meseriaşului; meşteşug, meşterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ♢ Şcoală de meserii = şcoală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificaţi. ♢ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupaţie; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcţie“ < lat.).

MESERÍE s. 1. meşteşug, (înv. şi reg.) meşterie, (reg.) breaslă, (prin Ban.) măistorie, (Ban.) zănat. (A intrat la ~.) 2. v. ocupaţie.

MESERÍE s. v. atelier.

meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile

MESERÍ//E ~i f. Îndeletnicire de orice natură bazată pe munca manuală calificată; meşteşug. [G.-D. meseriei] /Din mesereare înv.