ÓBŞTE, obşti, s.f. 1. (Înv. şi pop.) Colectivitate, comunitate, populaţie, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulţime; obştime. ♢ De obşte = a) loc. adj. care priveşte sau interesează pe toţi, care aparţine tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepţie, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obişnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obştească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta şi orânduirile anterioare şi care se caracterizează prin munca în comun şi prin îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă. ♦ Asociaţie, întovărăşire. [Var.: óbştie s.f.] – Din sl. obĩštije.

ÓBŞTE s. v. adunare, chinovie, colectivi-tate, masă, mulţime, norod, popor, sfat, ţară.

ÓBŞTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obşte sătească = obşte teritorială, obşte vicinală; obşte teritorială v. obşte sătească; obşte vicinală v. obşte sătească.

óbşte s. f., g.-d. art. óbştii; pl. obşti

ÓBŞT//E ~i f. înv. 1) Colectivitate, co-munitate de oameni uniţi la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Repre-zentanţă a poporului; adunare obştească. 3) rar Grup de oameni care îşi petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ ţărănească. ♢ De ~ comun, public. [G.-D. obştii] /<sl. obištije