PẤRGHIE, pârghii, s.f. 1. Bară rigidă care se sprijină pe un punct de articulaţie fix şi asupra căreia se exercită o forţă activă şi o forţă rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care serveşte la ridicarea sau la mişcarea unei greutăţi. 2. Fig. Forţă care dă impuls unei activităţi; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. p e r g u l a.

PÂRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. şi reg.) părângă, (reg.) mătărângă, parmaclâc, (Mold.) tăbârcă, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutăţi.) 2. v. braţ. (~ a unei balanţe.) 3. cârmă, drug, oişte, proţap. (~ la moara de vânt.) 4. (reg.) pocănea, terteleci. (~ la joagărul de buşteni.) 5. v. proţap. (~ la fântână.) 6. (pop.) săgeată. (~ la leagăn.)

pârghie s. f. (sil. -ghi-e), art. pârghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (sil. -ghi-i-)

PÂRGHI//E ~i f. 1) Bară mobilă care se poate roti în jurul unei axe imobile sub acţiunea forţelor situate într-un plan perpendicular pe axa de rotaţie. 2) Par sau drug care, având un punct de reazem, serveşte la ridicarea unei greutăţi. 3) Forţă care stimulează o activitate. Reforma economică radicală este principala ~ a restructurării. [G.-D. pârghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.