PLÂNS¹, plânsuri, s.n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ♢ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

PLÂNS², -Ă, plânşi, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreţ (2). – V. plânge.

Plâns ≠ râs

PLÂNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)

PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. şi peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Opreşte-ţi ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.

plâns s. n., pl. plânsuri

PLÂNS¹ n. v. A PLÂNGE şi A SE PLÂNGE. ♢ De ~ care trezeşte compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge

PLÂN//S² ~să (~şi, ~se) 1) v. A PLÂNGE. 2) (despre ochi, faţă) Care are urme de lacrimi. /Din plânge