ZĂGÁZ, zăgazuri, s.n. 1. Stăvilar, baraj. ♢ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torenţiale. 2. Fig. Oprelişte, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braţ derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecţie făcută în ţărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. z a g a t a,  z a g a t i t i.

ZĂGÁZ s. 1. v. baraj. 2. v. stăvilar.

zăgáz s. n., pl. zăgázuri

ZĂGÁZ ~uri n. 1) Construcţie făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri, sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar. 2) Construcţie (de pământ, de piatră etc.) ridicată pe malurile unei ape (pentru a opri apa în caz de inundaţie); dig. 3) Factor care împiedică realizarea unei acţiuni; obstacol; piedică; oprelişte. /cf. sb. zagatiti