ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace şi încolo; a se zbengui, a se juca cu voioşie; a se ţine de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ♢ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.

ZBÚRDĂ s.f. Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).

ZBÚRDĂ s.f., g.-d. art. zbúrdei

ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca şi în zbănţui, zbengui, zbrehui², etc.)

ZBURDÁ vb. a se zbengui, a se zbânţui. (Toată ziua ~.)

ZBÚRDĂ s. v. joacă, joc, zbenguială, zben-guire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zburdare, zbur-dălnicie.

zburdá vb., ind. prez. 1 sg. zburd, 3 sg. şi pl. zbúrdă

zbúrdă s. f., g.-d. art. zbúrdei

A ZBURDÁ zburd intranz. A se juca sărind şi alergând; a fi neastâmpărat; a se zbengui; a se zbânţui; a se zbihui. /Orig. nec.