ZID, ziduri, s.n. Element de construcţie vertical sau puţin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., aşezate ordonat unele peste altele (şi legate printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spaţiu ori să susţină alte elemente de construcţie, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificaţie etc. ♢ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ♢ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părţile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susţinerea unei cauze. ♢ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depăşirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZID, zíduri, s.n. ♢ Zid chinezesc = (în forma articulată) zidul care despărţea în vechime China de Mongolia; fig. (şi în forma nearticulată) stavilă, oprelişte pusă în calea oricărei influenţe inovatoare din afară. ♦ E x p r. A pune (pe cineva) la zid = a împuşca (în urma unei sentinţe de condamnare); (fig.) a osândi, a blama, a înfiera. ♦ E x p r. (Mold.) A trăi cât zidul Goliei = a trăi mult.

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

zid s. n., pl. zíduri

ZID ~uri n. Element de construcţie (din piatră, beton etc.) care împrejmuieşte sau separă un spaţiu, un teren sau o încăpere. ♢ ~ chinezesc a) zid uriaş construit în vechime la graniţele de nord ale Chinei; b) barieră riguroasă. A face ~ în jurul cuiva a) a înconjura pe cineva pentru a-l apăra; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu