ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu

ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.

acórd s. n., pl. acórduri

ACÓRD ~uri n. 1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ; înţelegere. ♢ De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obţinute. 3) Concordanţă de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

ACÓRD, -duri s.n. Înţelegere, învoială -Din fr. Accorder

ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaţionale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelaşi timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale şi înlănţuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

acórd (-duri), s.n. – Înţelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).