ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ♢ Adevăr obiectiv = conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii. ♢ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justeţe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

Adevăr ≠ eroare, minciună, fals, falsitate, neadevăr

ADEVĂR s. 1. (FILOZ.) real, realitate. (Noţiunea de ~.) 2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (Există mult ~ în acest roman.) 3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justeţe. (S-a confirmat ~ul celor spuse de el.)

adevăr s. n., pl. adevăruri

ADEVĂR ~uri n. 1) Ceea ce corespunde realităţii. A spune ~ul. ♢ Într-adevăr sau în ~ de fapt; în realitate. 2) filoz. Reflectare fidelă a realităţii obiective în conştiinţa omului. ♢ ~ obiectiv reflectare a realităţii existente, independent de conştiinţa omului. ~ relativ reflectare justă, dar limitată, aproximativă a realităţii. /<lat. ad de verum

adevăr (-uri), s.n. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ *de ad vērum), sp. de veras. Puşcariu 24 (şi REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndeşte la o formaţiune postverbală, plecînd de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puţin probabil; ambele soluţii fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit şi ca adj., uz care s-a păstrat pînă în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogaţi (Coresi) (uz adv.), faţă de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevăr, s.n. (minciună). Cf. adevăra.

ADEVĂR adj. şi adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevărat, într-adevăr. A: Dumnedzău miluiaşte şi ne spăseaşte adevăr. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevăr, şi noi oameni sîntem şi am putut şi greşi. N TEST. (1648); cf. VCC, 286. 2. Adj. (Mold., Criş.) Adevărat. A: Pentru plîns..., carea iaste... făcătoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM; URECHE; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ♢ (Substantival) Am mărturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ♢ Loc. adv. Cu adevară, De adevară, Într-adevară = cu adevărat, într-adevăr. Cf. DOSOFTEI, PS. C: Tu eşti adevăru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r. Etimologie: ad + de + verum. Cf. a ş a ş i (2), b i z u i t; f i r e ş (2), p r i s n e (2).