AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spaţiu închis sau apropiat; în exterior. ♢ Loc. conj. Afară numai dacă nu... = numai cu conditia ca..., afară de cazul când... ♢ Loc. prep. (În) afară de... = fără a mai socoti şi... ♢ Expr. A da afară = a scoate (cu forţa) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobişnuit de... ♦ (Cu valoare de interjecţie) Ieşi! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.

Afară ≠ înăuntru

AFÁRĂ interj. ieşi!, marş!, pleacă!

afáră adv.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spaţiu închis; dincolo de anumite limite; în exterior. ♢ ~ de cu excepţia. A da ~ a) a exclude; a elimina; b) a concedia dintr-un post. Din cale-~ peste măsură; neobişnuit de... /<lat. ad foras

afară, adv. 1. Dincolo de limitele unui spaţiu închis, în exterior. 2. Cu excepţia, (în) afară de. – Mr. afoară, megl. nafară, istr. (a)fǫrę. Lat. ād fŏras (Puşcariu 33; Candrea-Dens., 550; REW 265; DAR); cf. v .it. affuori (it. fuori, fuora), v. fr. afors (fr. hors), v. sp. afuera (sp. fuera), v. port. afora (port. fora). Sensul 2, condiţionat de prep. de, este de asemenea romanic, cf. it. fuor di, fr. en dehors de, sp. fuera de.