AFIRMÁŢIE, afirmaţii, s.f. Declaraţie, susţinere a unei păreri (exprimtă cu tărie). ♦ (La pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Din fr. affirmation, lat. affirmatio.

Afirmaţie ≠ negaţie

AFIRMÁŢIE s. cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserţiune, propoziţie, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)

afirmáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. afirmáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. afirmáţiei; pl. afirmáţii, art. afirmáţiile (sil. -ţi-i-)

AFIRMÁŢI//E ~i f. 1) Declaraţie prin care se spune sau se susţine ceva. 2) la pl. Spusele cuiva (care exprimă un adevăr). [G.-D. afirmaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. affirmation, lat. affirmatio,~onis

afirmatie ne dreapta, in justa, mincinoasa, cu caracter/scop vadit tendentios, facuta cu scopul de a aoara unfapt o idee, o teorie in absenta unor argumente fara acoperire argumentata credibil sau legal. lat: in jure

AFIRMÁŢIE s.f. Declaraţie prin care se spune sau se susţine că ceva este adevărat; vorbire prin care se spune, se afirmă ceva. ♦ (la pl.) Cuvinte care exprimă o afirmare. [Gen. -iei, var. afirmaţiune s.f. / cf. fr. affirmation, lat. affirmatio].

afirmatie ne dreapta, in justa, mincinoasa, cu caracter/scop vadit tendentios, facuta cu scopul de a apara un fapt o idee, o teorie in absenta unor argumente fara acoperire argumentata credibil sau legal. lat: in jure