AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s.f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de fiinţe; formaţie lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură.

AMESTECĂTÚRĂ s. încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mişmaş, talmeş-balmeş. (Era o ~ de nedescris.)

amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri

AMESTECĂTÚR//Ă ~i f. Îngrămădire de lucruri sau de fiinţe în neorânduială. /a amesteca + suf. ~ătură

amestecatura de zapada si noroi (oltenesc)