ANATÉMĂ, anateme, s.f. Osândire, ostracizare a cuiva de către biserică, excludere din rândul bisericii; afurisenie. [Acc. şi: anátemă] – Din ngr. anáthema.

ANATÉMĂ s. v. excomunicare.

anátemă/anatémă s. f., g.-d. art. anátemei/anatémei; pl. anáteme/anatéme

anátemă/anatémă s. f., g.-d. art. anátemei/anatémei; pl. anáteme/anatéme

ANATÉM//Ă ~e f. bis. Pedeapsă dată cuiva de către biserică; excludere din sânul bisericii; afurisenie. [G.-D. anatemei; Acc. şi anátemă] /<ngr. anathéma

anátema, s.f. – Excludere, ostracizare a cuiva de către biserică. – Var. ana(f)tima, ana(f)tema. – Mr. anatima, megl. natima. Ngr. ἀνάυημα (Murnu 4). Formele cu f. arată provenienţa din sl. anathema, anafema. – Der. anatem(at)isi, anatem(at)iza, vb. (a arunca anatema, a afurisi).