ANTÉNĂ, antene, s.f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele două firişoare mobile care se află la capul unor insecte, al crustaceelor şi al miriapodelor şi care serveşte ca organ de simţ. 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric (folosit în radiocomunicaţii). ♢ Antenă colectivă sau de bloc = antenă (combinată) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea recepţiei radio sau de televiziune la mai mulţi abonaţi asociaţi. Antenă de cameră = antenă de recepţie situată în interiorul încăperii în care se află radioul sau televizorul. Antenă încorporată = antenă inclusă în caseta radioului. 3. Bară lungă şi mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ţine o parte din pânzele unei corăbii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursă de informaţii. – Din fr. antenne, lat. antenna.

ANTÉNĂ s. (ZOOL.) mustaţă. (~ artropodelor.)

anténă s. f., g.-d. art. anténei; pl. anténe

ANTÉN//Ă ~e f. 1) Organ de simţ şi de miros la unele insecte şi crustacee. 2) Dispozitiv de transmitere sau de captare din spaţiu a undelor electromagnetice. ~ emiţătoare. [G.-D. antenei] /<fr. antenne, lat. antenna

ANTÉNĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele două organe de simţ, de forma unor firişoare mobile, care se găsesc la capul insectelor şi al crustaceelor. 2. Dispozitiv de emisie sau de captare a undelor electromagnetice, legat la aparatele de emisie sau de recepţie a undelor. 3. Vergă oblică la catargele corăbiilor. [< fr. antenne, it. antenna. / < lat. antenna].