ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparţine popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizaţiei lor. 2. În genul creaţiilor din antichitate. Stil antic. II. S.m. şi f. Persoană aparţinând popoarelor din antichitate. III. S.f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. şi: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTÍC adj. vechi. (Cultura, lumea ~.)

antíc adj. m., s. m., pl. antíci; f. sg. antícă, pl. antíce

ANTÍ//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de antichitate; propriu antichităţii. 2) Care ţine de istoria şi cultura popoarelor din antichitate. Istorie ~că. /<fr. antique, lat. antiquus

ANTÍ//C² ~ci m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus

ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparţine popoarelor, culturii şi civilizaţiei din antichitate. 2. În genul creaţiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. şi f. Cel care aparţine popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

ántic (-că), adj. – 1. Vechi, vetust. – 2. Care aparţine antichităţii. Fr. antique. – Der. antică, s.f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s.m. (persoană care vinde cărţi vechi); anticariat, s.n. (magazin de antichităţi şi obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s.f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s.f. (vechime).

!ántic/antíc adj. m., pl. ántici/antíci; f. ántică/antícă, pl. ántice/antíce